Uraganul Dorian, care s-a abătut asupra statului insular Bahamas, a scăzut uşor în intensitate şi a fost inclus în categoria 4 pe scara Saffir-Simpson, potrivit celui mai recent buletin publicat luni de Centrul Naţional pentru Uragane din Statele Unite (National Hurricane Center – NHC), dar continuă să reprezinte o ameninţare majoră, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.
Uraganul Dorian se va deplasa „periculos de aproape” de coasta estică a statului american Florida începând din noaptea de luni şi până miercuri seară, au precizat specialiştii de
