Un copil migrant a murit aproape zilnic în ultimii patru ani în lume, în călătoria spre o viaţă mai sigură, a indicat vineri Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), pe fondul indignării declanşate de fotografia unui bărbat şi a fetiţei sale de 2 ani care s-au înecat în timp ce încercau să ajungă clandestin în SUA, transmite Reuters, potrivit agerpres.
Potrivit agenţiei ONU, cel puţin 32.000 de migranţi, printre care 1.600 de copii, şi-au aflat sfârşitul în călătoriile periculoase pornite în căutarea unei vieţi mai bune, de când UNHCR a început,
