Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat vineri că planul de relansare al UE după pandemie ar fi inacceptabil dacă alocarea banilor ar fi legată de condiţii privind respectarea statului de drept, şi a menţionat că Budapesta s-ar putea folosi de dreptul său de veto pentru a bloca orice acord în ultimă instanţă, relatează Reuters, potrivit agerpres.
Orban, un naţionalist de dreapta care a acumulat puteri fără precedent după ce a câştigat alegerile în urmă cu un deceniu, a avut ciocniri cu executivul UE ani de zile din cauza derapajelor de la guvernarea democratică ale
