De fiecare data cand urc pe bicicleta ma simt ca intr-o cursa. Nu e nimeni in jur, doar zgomotul orasului, culorile semafoarelor si spaima nesfarsita de varsta care vine. Pe ea trebuie s-o intrec.
Si atunci ma ridic si ma opintesc in pedale. Ma arunc asupra drumului fara sa ma uit in urma, fara sa ma gandesc ca vine dupa mine, fara sa ma pot opri, ca un lift cu cablul taiat, care cade spre subsol cu inima mea batand tot mai tare inauntru.
Fug de batranete. Nu sunt singurul. Altii se ascund de ea in clubul de noapte, cu speranta ca batranetea lucreaza de la 9 la 5 dupa-amiaza si ca deci n-a
Stiripesurse.ro
