Unde ar putea avea loc atentatul împotriva românilor anunțat de Omar Bakri
“România a devenit o ”țintă legitimă” pentru atentate teroriste, zice șeicul Omar, un radical expulzat din Marea Britanie, după exploziile de la metroul londonez. Probabil, nu e o vorbă în vânt. Până acum, atacurile extremiștilor au vizat țările puternice. Cu acestea se luptă celulele teroriste, pe de o parte. Pe de alta, este vorba despre impactul evenimentelor care implică națiuni de elită. O știre despre un avion congolez prăbușit în junglă nu va rezista mai mult de câteva ore la tv. Avionul Air France căzut în Atlantic a furnizat breaking news, zile în șir.
Nu este exclus ca acest avertisment să fi dat de gândit unei părți a publicului: ce căutăm, noi, domnule, într-un război care nu ne privește? Cred că abordarea este greșită. În 2004, când am fost primiți în NATO, cu toții ne bucuram că ne vor apăra americanii. Într-o alianță, trebuie să intervii, la rândul tău, când partenerul dă de necaz. Nu poți să ai doar câștiguri, există și costuri. Oricât de dramatic ar fi un atentat, zecile de morți nu se compară cu sutele de mii de victime ale unui război adevărat.
Cât despre șeicul Bakri, nu trebuie să îi sperie pe români cu atentate locale, la Titu. În 2004, în gara Atocha, din Madrid, au murit 16 români și 142 au fost răniți într-o serie de atacuri cu bombă. România a fost a doua țară, după Spania, ca număr al victimelor”, scrie Val Vâlcu în dcnews.ro.