Trăiesc în Belgia de vreo doisprezece ani. Dacă vă aşteptaţi să vă spun că aici se trăieşte ca-n sânul lui Dumnezeu, vă înşelaţi. Munceşti pe brânci ca să ajungi cel puțin de unde ai plecat, să câştigi încrederea şi respectul vecinilor, colegilor, cetațenilor ţării de adopţie. O succesiune de căderi și ridicări, unele mai dureroase, mai intense şi mai marcante decât altele. Dar ce să mai lungesc vorba: ce nu ne omoară, ne întărește şi abia după toate astea mai poţi vorbi şi despre confort.