Potrivit unor oficiali de la Teheran, citați sub protecția anonimatului, această măsură ar avea rolul de a preveni incidente într-un moment diplomatic sensibil, în care SUA și Iran încearcă să stabilească detaliile unei noi întâlniri față în față. Decizia vine în contextul în care administrația condusă de Donald Trump continuă presiunea asupra Iranului, printr-o blocadă navală menită să reducă exporturile de petrol iranian. În paralel, cele două părți iau în calcul extinderea unui armistițiu temporar, iar evitarea unor provocări în teren este esențială pentru succesul negocierilor, consideră Teheranul.
O eventuală oprire de scurtă durată a transporturilor ar transmite un semnal de dezescaladare din partea Iranului, dar ar avea și efecte imediate asupra pieței petroliere. Strâmtoarea Hormuz…
Stiripesurse.ro
Un petrolier chinez a tranzitat Strâmtoarea Hormuz, posibil pentru a testa eficiența blocadei americane, și ulterior a făcut cale întoarsă. Bloomberg a aflat că Iranul ia în calcul să evite astfel de teste cel puțin pentru câteva zile, pentru a evita o escaladare cu americanii și pentru a menține deschisă calea negocierilor de pace.
