Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Un ministru german va vizita Taiwanul, o premieră în ultimii 26 de ani ce riscă să pună la încercare relaţiile Germaniei cu China

Ministrul german al educaţiei, Bettina Stark-Watzinger, va efectua săptămâna viitoare o vizită în Taiwan pentru sporirea cooperării între Berlin şi Taipei în domeniul fabricării semiconductorilor, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, care a adăugat că chestiunea legată de suveranitatea Taiwanului nu va fi o temă a acestei vizite, însă, cu toate acestea, ambasada Chinei la Berlin a reacţionat cu nervozitate, relatează agenţiile Reuters, AFP şi DPA, potrivit agerpres. 
Este prima dată în ultimii 26 de ani când un ministru german efectuează o viz

Articole similare

Articole populare