Un curs avansat pentru diagnosticarea cu ultrasunete a anomaliilor fetale are loc la Constanta

Un curs pentru obținerea competențelor avansate în diagnosticarea cu ultrasunete a anomaliilor fetale, dedicat specialiștilor în obstetrică și ginecologie, este organizat de Facultatea de Medicină din cadrul Universității de stat ‘Ovdius’, informează un comunicat de presă, transmis AGERPRES de organizatori.
Potrivit comunicatului, cursul, prezentat exclusiv în limba engleză, alternează experiența predării tehnicii ultrasonografice într-un mod cât mai sintetic și interactiv, cu coerența didactică a conferențiarilor ce-l susțin.
Citește și: Digi 24 i-a ÎNTRERUPT emisiunea lui Dragoș Pătraru! Reacția jurnalistului: ‘Să-mi fie rușine!’/VIDEO
„Programul cursului acoperă atât domeniile teoretice, cât și pe cele practice ale ultrasonografiei fetale contemporane și pune un mare accent pe subiectele referitoare la elementele de tehnică ultrasonografică, de care depinde, de fiecare dată, calitatea și ergonomia explorării respective”, se arată în comunicatul de presă.
Potrivit organizatorilor, agenda cursului din acest an este orientată către diagnosticul ecografic corect în vederea depistării precoce a anomaliilor compatibile cu nașterea și o viață ulterioară de calitate fără costuri pentru familie și societate, prin posibilitatea orientării familiilor cu feți diagnosticați cu astfel de anomalii către centre de specialitate unde nașterea poate fi urmată imediat de corectarea acestor anomalii.
Citește și: Radu Banciu, despre scandalul Digi24-Pătraru: ‘Țăranul ăsta a venit și le-a arătat că se poate’
Din program vor face parte demonstrații live susținute de lectori, dar și sesiuni de hands-on la care vor participa cursanții (aceasta fiind particularitatea cursului), vizând în special patologia malformațiilor fetale.
„În prima zi a cursului vor fi prezentate modalitățile de depistare a anomaliilor tubului digestiv și a celor ale feței fetale, în a doua zi — explorarea încă din primul trimestrul a inimii fetale, dezvoltarea ulterioară a acesteia, precum și anomaliile sistemului vascular fetal, iar în ultima zi vor fi susținute demonstrații practice și va avea loc testarea cursanților, evenimentul încheindu-se cu o masă rotundă cu participarea unor personalități ale lumii medicale românești”, mai arată comunicatul de presă.
Cursul va avea loc în perioada 24-27 august, în stațiunea Mamaia și va fi organizat în parteneriat cu Isis Hospital.
Citește și: Mutare-surpriză! Cine o înlocuiește pe Cristina Țopescu la Antena 3
Articole similare:
Patriarhia Română reacționează dur la propunerea lui George Simion ca preoții ortodocși români din Ucraina să treacă sub protecția BOR

Ei se cred dumnezei: Apare prima fabrică de bebeluși din istoria lumii

Românii mai cred doar în Biserică, Armată și Pompieri: În partide și președinție nu mai crede nimeni, conform sondajului CURS

Ceaiul de după-amiază – sandwich, scones și tarte
Pericol de MOARTE: Cercetătorii de la Harvard spun că sucurile naturale ne pot ucide

Piept de pui umplut, cu garnitură de legume
VIDEO Șocul de la Australian Open: Tatăl lui Novak Djokovici a afișat un steag al Rusiei, cu chipul lui Vladimir Putin

Lovitură pentru Ion Ţiriac: Magnatul a recunoscut tot ce s-a întâmplat

Emma Răducanu a răbufnit: Dezvăluiri incredibile ale jucătoarei
