Preşedintele american, Donald Trump, va merge la Paris pentru ceremoniile organizate, la 11 noiembrie, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la încheierea Primul Război Mondial, precum şi în Irlanda, dar va absenta de la summiturile regionale cu ţările din Asia prevăzute la sfârşitul anului, transmite AFP, potrivit agerpres.
Spre deosebire de anul trecut, Donald Trump nu va participa la întâlnirile şefilor de stat şi de guvern din ţările Asia-Pacific, o decizie încărcată de simboluri pe fondul ascensiunii în putere a Chinei şi scăderii influenţei Statelor Unite în regiu
