Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, s-a declarat mulţumit că unele ţări din cadrul NATO au majorat bugetele destinate apărării colective, dar a criticat naţiuni precum Germania, care au refuzat să aplice indicaţiile Washingtonului, potrivit Mediafax.
„De când am ajuns eu la putere, totul a crescut. Am colectat fonduri suplimentare de peste 140 de miliarde de dolari şi se pare că vom mai avea cel puţin alte 100 de miliarde de dolari cheltuite de naţiuni până în anul 2020”, a declarat Donald Trump cu ocazia întrevederii pe care a avut-o la Washington cu secr
