După o zi de ralaxare şi după regretele amarnice încercate cu o seară în urmă, din Sighişoara am pornit din nou pe bicicletă. Nu ştiam ce urmează şi nici că îmi păsa, eram entuziastă şi hotărâtă să merg pe două roţi până în Cund. Nu bănuiam că voi avea bucăţi bune pe care voi duce mai mult eu bicicleta, decât ea pe mine, aşa cum nu ştiam că va fi cea mai frumoasă şi mai „de povestit nepoţilor” zi din toată incursiunea prin Transilvania.
După o scurtă bucăţică pe şosea, am intrat destul de repede în pădure. Drumul de pământ era acceptabil şi,
Stiripesurse.ro
