Copil fiind, mergeam la Înviere cu Bunica. La intrarea-n biserică era mereu o băbuță cocârjată care vindea lumânări. „Vezi să fie de ceară galbenă!”, spunea mereu Bunica atunci când mă trimitea pe mine să cumpăr. Lumânările erau subțiri, galben-portocalii, delicate și fragile. Mai întâi aprindeam una la Pentru Morți. Mă gândeam așa vag, printre cruci, la Bunicul. Apoi aprindeam una la Pentru Vii, unde nu mă mai puteam gândi la nimic, că aveam atât de mulți vii, așa că mă închinam și priveam cum flăcările dansează în cutia de tablă și cum lacrimi de… citeste mai mult