Ieri ar fi fost ziua tatalui meu. Ar fi implinit 62 de ani. De 1 an si jumatate nu gasesc raspunsul la intrebarea: DE CE?
In poza pe care o vedeti suntem la nunta mea si il rog sa mai stea un pic, sa nu plece… Sa mai stea la nunta mea, sa mai stea in viata mea… Ieri ar fi fost ziua lui. La finalul premierei de teatru pe care am avut-o, il cautam in sala cu privirea. Sunt convisa ca ar fi venit sa ma vada si ca ar fi considerat invitatia mea la un astfel de eveniment cel mai frumos cadou. Mi-e foarte dor. Nu trece. Si nu pot sa mi-l imaginez linistit, intr-o alta lume. E un subiect