Am văzut „Călăuza”intr-o sala de cartier, prin centru, la cinema Viitorul azi devenită depozit. Se numea Viitorul si locul are multă memorie. Un cinematograf mic, 200 de locuri, care aducea filme de cinemateca. Invita uneori regizori, scriitori, etc, organiza discuții după proiectii. În deșertul cultural de atunci era ceva aparte. Sala nu iși făcea reclamă, programele si proiectiile unicat de aici erau „discrete”, aproape clandestine. Aflai despre ele de la amici la fel de cinefili ca și tine care pîndeau cine-evenimentele sau – dacă ajungeai la sala – copiai program… citeste mai mult