Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că există, de la preluarea funcţiei de director SRI de către Eduard Hellvig, ‘o schimbare de atitudine’ la această instituţie, prin ‘revenirea la misiunea sa de bază’.
‘Există, din fericire, şi o schimbare de atitudine pe care am notat-o de la preluarea funcţiei de director SRI de către Hellvig, despre care mi-am exprimat la început nişte rezerve, dar trebuie să salut schimbarea de atitudine şi deciziile care au fost luate, în conformitate cu prevederile legale şi care respectă rolul pe
