Svetlana Tihanovskaia, lidera opoziţiei belaruse aflată în vizită la Varşovia, şi-a exprimat miercuri speranţa că drumul Belarusului spre democraţie va fi mai scurt decât a fost pentru Polonia din timpul dominaţiei sovietice, informează AFP, scrie agerpres.
Tihanovskaia a comparat manifestaţiile din ţara sa cu cele organizate de sindicatul polonez Solidaritatea, care a contribuit la căderea comunismului în 1989. „A fost un drum lung pentru Solidaritatea, însă eu sper că pentru noi va fi mult mai scurt”, a declarat ea în faţa unor studenţi la Universitatea din
