Săptămâna șapte a fost una cu noroc pentru cei șase concurenți rămași în competiția pentru titlul de Cel mai bun cofetar amator din România. După ce au trecut prin probe solicitante, care le-au pus la încercare tehnica și creativitatea, nici proba eliminatorie nu a fost ușoară, însă emoțiile acumulate s-au risipit rapid când au aflat că niciun concurent nu este eliminat.
