SUA sunt favorabile unui eventual acord privind un schimb de teritorii între Kosovo şi Serbia în cadrul unei soluţii definitive asupra statutului acestei regiuni, a declarat, vineri, la Kiev, consilierul american pentru securitate naţională John Bolton, citat de AFP, scrie agerpres.
„Dacă Kosovo şi Serbia încheie un acord care le satisface şi pe una şi pe alta, cred că SUA le vor susţine incontestabil”, a declarat Bolton în cursul unei conferinţe de presă la Kiev, unde s-a aflat cu ocazia Zilei independenţei Ucrainei.
Citește și : Angela Merkel va efectua săptă
