Odată cu redeschiderea barurilor și restaurantelor, economia americană pare a recupera foarte repede căderea din timpul carantinei, în condițiile în care în SUA nu sunt luate în calcul separat joburile suspendate temporar (șomaj tehnic).
Analiștii consultați de Bloomberg anticipau că în iunie doar trei milioane de joburi noi vor fi create în sectorul non-agricol.
În aprilie, 14,7% dintre muncitorii americani erau șomeri, procent ne egalat din timpul Marii Crize Financiare din anii 30. În luna mai șomajul a coborât la 13,3%, semnalând încă de atunci faptul că antici
