Autorităţile americane au confiscat în 2022 o cantitate de fentanil suficientă cât să ucidă întreaga populaţie a Statelor Unite, a anunţat marţi Agenţia americană antidrog (DEA), amintind pericolul mortal reprezentat de acest opioid sintetic puternic, relatează AFP, potrivit agerpres.
DEA a declarat că a confiscat 50,6 milioane de pastile contrafăcute de medicamente eliberate pe bază de reţetă medicală care conţineau fentanil şi 4,5 tone de praf de fentanil pe parcursul anului 2022. Acesta este echivalentul a „peste 379 de milioane de doze potenţial fatale”,
