Statele Unite au înregistrat 941 de morţi suplimentare legate de noul coronavirus în ultimele 24 de ore, ridicând la 113.774 numărul deceselor din cauza COVID-19 în ţară, potrivit datelor raportate joi de universitatea americană Johns Hopkins, notează AFP, potrivit agerpres.
Prima putere economică mondială este, în valoare absolută, ţara cea mai afectată de pandemie, atât în număr de decese, cât şi de cazuri diagnosticate (2.021.990). Acest număr este probabil inferior realităţii, ţinând cont de dificultatea accesului la teste întâmpinată la începutul pandemiei.
