De la vîrsta de 5 ani am trăit fără tată. A fost ucis și mama nu s-a mai recăsătorit, deși era o frumusețe de 27 de ani. Am trăit ce trăiește orice copil în clasele primare:
”Popescu? tata? – mecanic! mama? vînzătoare …
Cruceru? mama? asistentă medicală! tata … decedat ..”
Și de aici ghiontelile copiilor, apoi bătăile din pauze…
Curios lucru! Toată copilăria, tinerețea, chiar anii maturității n-am resimțit atît de acut lipsa tatălui ca acum de vreo doi sau chiar trei ani încoace, mai ales după ce voi fi împlinit chiar vîrsta la care