Deși a cunoscut o ascensiune fulminantă după show-ul “Vocea României”, pe care l-a câștigat la sfârșitul anului trecut, Ștefan Stan cântă de mai bine de zece ani în cluburi sau la petrecerile private. Tot la o petrecere privată, mai exact o nuntă de romi, a trăit cea mai năucitoare experiență din cariera lui, în urmă cu trei ani, care și acum îi provoacă fiori, trăind o spaimă de zile mari. “M-am dus cu laptopul și am început să cânt. Am cântat ce am cântat, iar la un moment dat am interpretat melodia “My Girl” – The Temptations. Ulterior, cel care m-a angajat mi-a zis să cânt numai această melodie până la sfârșitul programului. I-am zis că nu pot, că este o piesă grea, dar nu m-a ascultat și în secunda următoare a scos sabia și a pus-o pe masă. Așa că am cântat trei ore această melodie, ca nu se mai satură de ea “, a povestit Ștefan pentru CANCAN.


