The nwradu had a good month, dar cu prea puțin somn. Se cunoaște că mi-am dublat numărul de copii, nu? Am scris pe larg aici cum a fost nașterea lui “Clement” și ce probleme au fost în sarcină, apropo de asta.
Ne apropiem de aniversarea primei sale luni și a trei săptămâni de când este acasă și până acum lucrurile merg bine. Doarme mult. Plânge puțin. Diferența față de Alice este semnificativă, ea plângea mult și puternic la orice, foame, colici, lipsă de atenție, somn etc, pe când Alex doar scâncește un pic și pare mult mai chill.
Îi dăm de trei ori pe zi un medicament, 2 ml pe gură cu seringa, preparat de farmacii. Până acum totul bine, ba chiar s-a și îngrășat un pic peste așteptările primelor două săptămâni.
O consecință a venirii sale a fost că n-am mai plecat la Galați d…
