Poliţia şi protestatarii au continuat să se confrunte în noaptea de miercuri spre joi în centrul Bagdadului, unde a fost decretată stare de asediu începând de la ora 03:00 GMT „până la o nouă decizie”, după doua zile de proteste soldate cu morţi, transmite AFP, potrivit agerpres.
Capitala Irakului, a doua cea mai populată din lumea arabă, se trezeşte joi într-o atmosferă foarte tensionată, în care starea de asediu interzice circulaţia vehiculelor şi a persoanelor, pentru funcţionari s-a decretat zi liberă, iar turbulentul lider şiit Moqtada Sadr şi-a chema
