Audierile, din cadrul procedurii de destituire, transmise la televiziune care au început în această săptămână în Camera Reprezentanţilor par să nu-i fi făcut pe mulţi americani să-şi schimbe părerea despre Donald Trump, sprijinul public pentru punerea sub acuzare a preşedintelui SUA rămânând la fel ca înainte de primele mărturii publice, relatează Reuters, potrivit agerpres.
Potrivit sondajului Reuters/Ipsos realizat online, joi şi vineri, 44% dintre americanii adulţi susţin că Trump „ar trebui pus sub acuzare”, în timp ce 40% au o opinie contrară. Un so
