Am încă ochii „împerdelați de somn”[1] în dimineața aceasta searbădă și fără contur. Cercetez apatic lucrurile dimprejur, deși le știu pe de rost, mă însoțesc aici dintotdeauna. Dau cu ochii de roba atârnată în cuier, o bucată de pânză neagră, relicvă a unui vis de demult. Dintr-o altă viață, parcă… Cu câte iluzii plecasem din facultate atunci, în 1987… Îmi pusesem în cap să răstorn lumea, s-o modelez după tiparul strâmt și auster al legii penale. Bazaconii de tinerețe bolborositoare și periculoasă; mincinoasă, adică. De aceea cred că … citeste mai mult