A fost prima grevă generală de la protestele din 2012, când angajații au manifestat împotriva măsurilor de austeritate din timpul crizei datoriilor din Zona Euro, pune în vedere Reuters. Acțiunea este susținută de cele mai mari două sindicate din țară, UGT și CCOO, și a fost inițiată de asociațiile de chiriași.
Participarea la grevă a variat în funcție de regiune. Agenția de presă relatează că prezența mai mare a fost în zonele de coastă, precum Catalonia și Andaluzia, unde presiunea asupra pieței imobiliare este mai mare. La Barcelona au fost blocate drumuri, inclusiv autostrada AP-7, precum și accesul către fabrici, piețe sau noduri de transport. La Madrid, mii de oameni s-au adunat pe unul dintre bulevardele principale. În ciuda vremii nefavorabile, zeci de mii de persoane s-au reunit …
