Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis o anchetă împotriva soţiei premierului conservator Ulf Kristersson, care este o preoteasă a acestei biserici, în urma unor dezvăluiri de presă privind implicarea acesteia într-o fundaţie pe care o conduce, care a provocat îngrijorări de natură etică, relatează AFP.
În urma unor plângeri depuse la dioceza din care face parte Birgitta Ed, o anchetă a fost deschisă cu privire la capacitatea acesteia de a-şi exercita sarcina de preoteasă, a anunţat biserica, fără să precizeze ce conţin aceste plângeri, scrie news.ro.
Birgitta Ed, care poartă gulerul roman în apariţiile publice alături de soţul său, a atras recent atenţia presei după ce ziarul Aftonbladet a publicat un articol despre Fundaţia sa Falloknastiftelsen.
Potrivit ziarului, fundaţi…
