Sonet (CCCXLIV)
Cuvântul spus „Iubire” n-o să sfâșie cerul,Păcatul n-o să-l smulgă din gând și carnea rea,N-o să plătească lumii tot sângele și fierulȘi n-o s-oprească Timpul, dar cel ce-l simte – Da!Dăm prea ușor crezare și importanță gurii – Izvorul de otravă, bârfiri și vicleșug – Și-uităm că prin cuvinte deschidem drum făpturiiCăzute, nu spre tronul vieții, ci spre rug…De când, în preajma morții, descopăr adevărulScăderii prin rostire, devin tot mai tăcutȘi nu-ți încerc iubirea cu vorba sau cu mărul,Ci îți ridic cu fapta prea-credincioasă scut. Că… citeste mai mult