Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Smiley, prima cucerire de când e singur

Joi, Smiley s-a prezentat la Craiova, unde a avut loc gala „Romanian Music Awards”. Şi nu părea deloc afectat. Dimpotrivă. S-a întreţinut minute în şir cu o tânără care l-a urmat la hotel.

Smiley a ajuns ieri la Craiova, pentru a participa la premiile muzicale RMA. Deşi o despărţire după cinci ani de iubire nu poate fi chiar uşoară, totuşi solistul a vrut să demonstreze că viaţa merge înainte şi cu, şi fără Laura Cosoi.

 

În jurul prânzului, Smiley a urcat pe scena evenimentului pentru a face probe de sunet şi a pune la punct ultimele detalii pentru concertul său de aseară. A discutat ceva cu oamenii din echipa sa de dansatori, dar a zâmbit şi s-a întreţinut cel mai mult cu o tânără domnişoară şatenă.

 

Ţinuta domnişoarei care i-a captat atenţia a fost foarte sumară, iar zâmbetele pe care cei doi şi le-au schimbat trădează că între ei s-a legat ­de-un flirt.

 

Smiley şi domnişoara cu pricina au dansat şi s-au conversat ceva timp, fără să le pese de cei din jur. După aceea, Smiley a plecat spre hotelul unde este cazat, dar tot drumul a butonat la mobil, dând SMS-uri cuiva.

 

Chiar dacă se lovea de lume nefiind atent pe unde merge, ci stând cu ochii doar în telefon, artistul a ajuns la hotel şi, după ce a fost întâmpinat de nişte doamne în vârstă, a intrat la recepţie. Coincidenţă sau nu, după circa zece minute, şi-a făcut apariţia la acelaşi hotel şi focoasa domnişoară.

 

Articole similare

Articole populare