Preşedintele sirian Bashar al-Assad a promulgat o nouă lege ce stabileşte un cadru mai strict în ce priveşte activitatea clericilor musulmani, cărora li se interzice utilizarea lăcaşurilor de cult în „scopuri politice” sau să călătorească în străinătate fără autorizaţie, transmite AFP, care citează presa de stat siriană, potrivit Agerpres.
Textul, adoptat miercuri de Parlament şi semnat vineri de preşedinte, interzice imamilor apartenenţa la partide politice neautorizate, participarea la conferinţe în Siria sau peste hotare şi părăsirea teritoriul siria
