In urma cu 30 de ani am trecut cu bicicleta prin fata Aeroportului Otopeni. Pe breteaua care pleca din DN1 cresteau, din loc in loc, spre trotuar, buruieni. Locul era mai linistit ca sanatoriul de gerontologie Ana Aslan, la cativa kilometri mai incolo. N-am indraznit sa fac dreapta pe drum, caci spre aeroport se zarea o bariera si niste cetateni in uniforma care o pazeau. Cu 2-3 avioane (goale) pe zi, aeroportul era mai mult un obiectiv militar, iar paza avea un singur scop: ca nu cumva cetatenii romani sa se strecoare spre un avion si sa-si ia zborul fara aprobare de la Securitate.
Pe vremea
Stiripesurse.ro
