Stătea în fața casei. O după-masă de septembrie, undeva pe o vale din Maramureș, printre dealuri. Foarte plăcut afară, nici prea cald și nici rece, soare, cer albastru, totul era frumos. O casă veche pe o coastă, în fața ei stătea un bătrân oarecare. Doar el. Iarba verde începea de la casă, trecea peste locul mai deschis care era curtea și continua neîntrerupt prin livadă și pe dealuri, ca un covor verde fără de capăt. Livada era o adunătură de pomi trecuți prin viață, dar plini de roade. Merii erau atât de încărcați cu fructe că tindeau să se rupă. Totuși… citeste mai mult