Pandemia de COVID-19 „continuă să accelereze” pe plan mondial, în contextul în care „ultimul milion de cazuri a fost semnalat într-un interval de doar în opt zile”, a declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de AFP, potrivit agerpres.
„Ştim că pandemia este mai mult decât o criză sanitară, este o criză economică, socială şi, în numeroase ţări, politică. Efectele ei se vor face simţite timp de decenii”, a adăugat el într-o conferinţă de presă organizată în f
