Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a votat, în unanimitate, sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări privind activitatea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în urma documentarului Recorder. De exemplu, în cadrul materialului, au existat procurori care au acuzat că au fost înlăturați abuziv din dosarele aflate în lucru, fără a li se prezenta un motiv, și că li s-a impus să raporteze în mod excesiv informații din dosare, precum cererile depuse către judecătorul de drepturi și libertăți (în vederea efectuării de rețineri, percheziții, interceptări), din momentul în care și-a preluat mandatul, acum doi ani.
“Urmează ca hotărârea Secției pentru procurori să fie transmisă Inspecției Judiciare pentru a efectua ve…
Stiripesurse.ro
Secția pentru procurori a CSM cere Inspecției Judiciare să verifice activitatea lui Marius Voineag, procurorul-șef al DNA. Conform dezvăluirilor din documentarul Recorder, Voineag a intervenit pentru a bloca mai multe dosare și a exercitat un control excesiv asupra activității procurorilor din subordine. CSM demarează consultări cu privire la necesitatea modificării legilor justiției.

