Se scumpesc serviciile Poștei Române

Cel mai mare operator național de profil, Poșta Română recurge la decizii radicale: scumpește mai multe servicii, unele chiar și de 9 ori mai mult.
Astfel, trimiterea unei scrisori în regim neprioritar în afara României prin Poșta Română va costa 3,5 lei de la 1 martie, de la 1,6 lei în prezent, potrivit datelor companiei remise la solicitarea Profit.ro.
De asemenea, trimiterea neprioritară a imprimatelor (ziare, periodice, cărți, cataloage, hărți geografice, partituri muzicale) în afara țării va avea tarife și de nouă ori mai mari decât cele practicate în prezent de companie.
Astfel, o imprimată de până în 20 de grame va costa 3,5 lei, de la 0,8 lei în prezent, iar una cuprinsă între 1.000 și 2.000 de grame va urca de la 13 lei la 118 lei, conform informațiilor operatorului postal.
„Aceste tarife au rămas neschimbate în ultimii 12 ani, în timp ce cheltuielile companiei, în mod firesc, au crescut în același interval. În același timp, în acord cu o politică bugetară coerentă a companiei, s-a impus o aliniere a costurilor pe care le suportă operatorul național de servicii poștale la costurile percepute de partenerii poștali europeni pentru același serviciu sau produs”, au declarat pentru Profit.ro reprezentanții companiei.
Poșta Română va dubla, de la 6 la 12 lei, tariful aplicat recomandatelor în regim prioritar, care se adaugă prețului practicat de companie la trimiteri, imprimate și saci până în 2 kilograme inclusiv.
Cu alte cuvinte, clienții care apelează la serviciile Poștei Române vor plăti 16 lei (12+4), comparativ cu 8,1 lei (6+2,1) în prezent, pentru trimiterea în afara României a unei scrisori recomandate până în 20 de grame în regim prioritar.
Articole similare:
ASTA NU E DE RATAT: Wizz Air introduce cursa Bucuresti – Erevan din 26 octombrie 2025
Marvin 2025
De Pasti, pe langa casa (2025)
Mirel Rădoi i-a făcut praf pe cei de la CFR Cluj după egalul cu Universitatea Craiova: „Nu pot să mă abțin când văd asemenea mizerii!”
Dan Petrescu, un car de nervi după ce FCSB a devenit campioană: „CFR Cluj nu a fost băgată în seamă anul ăsta!”
Gigi Becali, prima reacție după ce FCSB a devenit matematic campioană: „Lăsați-ne să ne pregătim de Liga Campionilor!”
Răsturnare de situație: Spania și Portugalia anunță cum s-a produs pana de curent

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică

Nu ignora punctul verde ce apare pe ecranul telefonului
