Procurorii au extins ancheta în cazul în care este implicat Paul al României. În acest moment el se află în arest la domiciliu.
Dacă inițial procurorii au spus că un cetăţean israelian i-ar fi dat 4 milioane de euro lui Paul al României pentru cedarea unor drepturi litigioase, acum, după noi cercetări, suma stabilită de ei ar fi acum de 10 milioane de euro. Acuzațiile vin în cazul unui dosar de retrocedări ilegale unde prejudiciul este estimat la 135 de milioane de euro.
Mai exact, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea prinţului Paul, pentru cumpărare de influenţă, spălarea banilor şi complicitate la abuz în serviciu, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa, din judeţul Ilfov.
Astfel, începând din anul 2006, Paul Philipe Al României i-a promis lui Remus Truică, arestat la domiciliu în acest dosar, şi asociaţilor lui din grupul infracţional (între care Robert Roşu, Andrei Marius Marcovici, Lucian Mateescu, Dan Andronic) o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe sau pe lângă judecători.
Potrivit DNA, prinţul Paul, Remus Truică şi ceilalţi membri ai grupului „au ascuns natura ilicită a înţelegerii, prin încheierea în 1 noiembrie 2006 a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între prinţul Paul şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Remus Truică”.
