Scandalul dintre Badea și Turcescu continuă pe paginile de socializare

Revista Blogurilor
02.04.2013
Autor: mitza

Robert Turcescu a scris pe pagina sa de Facebook că a luat decizia de a deschide o acțiune în justiție deoarece i se pare prea mult: ”Azi am decis să deschid o acțiune în justiție împotriva lor. Deja mi se pare prea mult. Mult prea mult! Aici nu mai vorbim despre presă și nici despre concurență. E vorba de ură, instigare șa violență și, probabil, demență. Caut un avocat curajos dispus să-și asume o astfel de speță.”

El cere părerea prietenilor săi virtuali: ”Vi se pare inutil sau exagerat un astfel de demers?”

Dar jurnalistul nu se oprește aici ci aduce argumente care să-i motiveze decizia: ” Cum a descris Mircea Badea, la finalul emisiunii Sinteza zilei, că le-ar face rău ”propagandiștilor abjecți” dacă ”vreodată în această viață voi avea ocazia să le fac rau”: ” Cu privire la propaganda băsistă. Deci eu îi urăsc pe acești oameni, am ajuns în România anului 2013 să urăsc niște oameni până la dezumanizare. Cred că am mai spus asta.

Mă surprind gândindu-ma, fantasmând și fiind sigur de comportamentul meu cu privire la, uite, următoarea situație: presupunem, presupunem – se întâmplă atâtea în viața asta – deci dacă aș trece pe un drum de munte și în stânga e o prăpastie și așa cu două degețele se mai ține de o frunzuliță vreun propagandist d-asta abject, basist hidos, oribil, putred, viermănos, d-asta..Tapalagă…nu știu dacă ați auzit, e un fel de homuncul – Sabin Orcan, ați auzit de așa ceva? Asta, Turturică ăla de clipește nervos și dezaxat din ochișorii mici înecați în grăsime, vreun Turcescu, vreun d-aștia. Să-l văd așa, (agățat) cu două degete, ajutor, ajutor. Prietene, nu numai că nu îl ajut, mă întorc cu spatele și plec. La unii.”

”La alții, îmi scot tacticos o pungă de semințe, mă pun așa pe margine și bănănăi din picioare și mă uit să văd cum cade.Înțelegi?”, notează Robert Turcescu pe pagina sa de Facebook.

Mircea Badea nu a rămas pasiv și a dat replica, evident pe pagina sa de Facebook: ”Pupinbăsistul Turcescu vrea să mă dea în judecată pentru că-l urăsc. Bine mă, poftim: Te iubesc! În gură!”

 

 

Articole similare:

Top