Rusia şi Ucraina au încheiat sâmbătă un schimb de prizonieri, după negocieri îndelungate, iar 70 de oameni au ajuns la Kiev, respectiv Moscova. Între ei se află marinarii reţinuţi în urma conflictului de anul trecut, cineastul Oleg Senţov, dar şi martorul-cheie în cazul avionului doborât în 2014 în estul Ucrainei, potrivit news.ro .
Săptămâna aceasta, liderii celor două ţări au anunţat că discută eliberarea mai multor prizonieri. Putin anunţa joi că negocierile au fost finalizate şi că schimbul implică un număr important de persoane. Tot el a afirmat că acest
