O inspecţie surpriză privind pregătirea de luptă a armatei ruse a început luni în Districtul militar Centru al Federaţiei Ruse (din care fac parte structurile militare din 29 de regiuni, din Siberia până la Ural şi Volga), la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, comandantul suprem al forţelor armate ruse, potrivit agenţiilor de presă TASS şi Interfax, potrivit agerpres.
„În conformitate cu ordinul dat de comandantul suprem al forţelor armatei Federaţiei Rusa, luni, a început o inspecţie inopinată a trupelor şi tehnicii militare din Districtul militar Centru”,
