Potrivit Mediafax, miniștrii de Interne din cadrul Uniunii Europene urmează să se întâlnească, în primul consiliu sub președinție irlandeză, în data de 7 martie 2013, când ar trebui să fie discutate și candidaturile României și Bulgariei la Schengen.
Lucrurile ar putea fi schimbate din cauza opoziției puternice din partea Olandei și a altor țări, informează Novinite.com, citat de Mediafax.
Conform sursei citate, de data aceasta, România este responsabilă de o eventuală nouă amânare, deoarece ea va fi determinată de situația politică complicată din țara noastră.
Recent presa bulgară a menționat că extinderea Schengen nu pare să se numere printre prioritățile președinției irlandeze a Uniunii Europene.


