Fotograful Dan Dinu prezintă 50 de fotografii de mari dimensiuni realizate în cele 13 parcuri naţionale ale României şi în rezervaţia biosferei Delta Dunării.
“Având în vedere că pasiunea mea pentru fotografie s-a născut în special din cea pentru natură, a fost pasul firesc să mă implic în acest proiect şi să fac aceste expediţii incredibile. Este o provocare, dar în acelaşi timp şi o responsabilitate uriaşă, deoarece potenţialul proiectului este unul fabulos, iar zonele sălbatice ale României au nevoie de această promovare, să fie cunoscute şi protejate. Mă bucur că am beneficiat de sprijinul WWF şi Garanti Bank, care au înţeles importanţa acestui demers”, spune Dan Dinu.


