Robert Simonišek s-a născut în 1977, în Slovenia. Este poet, prozator, eseist și critic de artă. A fost, vreme de câțiva ani, ghid de turism, iar vreme de câteva luni, a predat la Universitatea din Ljubljana. La sfârșitul lui octombrie a participat la maratonul de poezie prin Europa Centrală și de Sud-Est, din cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, alături de alți poeți din România și din străinătate.
Eși doctor în istoria artei, dar și poet. A influențat arta textele tale?
Da, într-o anumită măsură artele vizuale mi-au influențat liter
