Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Rezidențele Cărturești | Răzvan Andrei, ediția 6

În luna mai, la Vila Golescu, s-au desfășurat o parte din rezidețele asociate Burselor Cărturești. În al șaselea an, Conacul Golescu l-a găzduit găzduit printre rezidenți pe Răzvan Andrei, care ne povestește cum a decurs rezidența și împărtășește cu cititorii un fragment din viitorul roman.

Scrisul (de poezie, proză, eseu, studii academice) este o profesie. Cu regulile ei, cu perioada de învățare a meșteșugului, care presupune, cum se zice azi, formare continuă, cu cititul neîntrerupt și din cât mai multe domenii și, evident, cu vârfurile și cu mediocritățile ei. Imaginea autoarei sau autorului care stă cu ochii-n soare așteptând să-i șoptească cineva (Cineva?) la ureche textul este falsă. E o prostie. Nici nu știu cine crede cu adevărat în așa ceva. De asemenea, tocmai fiindcă es…

Citește articolul complet

Articole similare

Articole populare