Consider că poziţia României a fost bine reprezentată în cadrul acestei reuniuni, accentuând necesitatea ca măsurile prevăzute în cadrul negocierilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie să nu aibă un caracter discriminatoriu, precum şi menţinerea poziţiei României în contextul crizei migraţiei privind combaterea prioritară a cauzelor profunde ale acesteia.
Cred că rezultatele reuniunii Consiliului European proaspăt încheiată pot constitui o bază pentru consolidarea construcţiei europene şi pentru identificarea unor soluţii comune şi responsabile la actuale

