Situată în backstage, aproape de dressing-ul artiştilor, acest “meditation room” nu trebuie să fie sub nicio formă de culoare albastră, însă trebuie să fie cât mai aerisită, luminată natural şi amenajată cu draperii, covoare şi numeroase plante verzi. Din această încăpere nu trebuie să lipsească o măsuţă de cafea, apa plată, berea fără alcool, lumânările parfumate, bolurile cu fructe şi legume de sezon, brânzeturi şi prăjituri de orez.
Pe lângă această cameră destinată exclusiv relaxării înainte de concert, trupa mai doreşte două cabine separate, izolate fonic, în care Chad Smith, toboşarul trupei, şi solistul Anthony Kiedis să poată repeta în voie cu o oră înainte de show-ul de pe Arena Naţională.
Concertul Red Hot Chili Peppers va avea loc pe 31 august, fiind inclus în turneul de promovare a celui mai recent material discografic al trupei, “I’m With You”.


