În cadrul testelor efectuate la reactorul de fuziune nucleară EAST, Institutul de ştiinţe din Hefei, provincia Jiangsu, China s-a bătut un nou record privind timpul în care a fost menţinută plasma (bazată pe hidrogen) la o temperatură de 90 de milioane de grade Celsius. Această temperatură este mai mare decât cea din centrul Soarelui, dar partea spectaculoasă a experimentului se referă la durata menţinerii unei asemenea temperaturi în cadrul reactorului menţionat.
