RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în cazul morții Regelui Mihai: Deciziile INCREDIBILE luate de Casa Regală

Analisti / Jurnalisti Politici
09.12.2017
Autor: Cristi Teodorescu

Răsturnare de situație în cazul Regelui Mihai! După ce a fost criticată că nu respectă tradiția, Casa Regală a luat decizii incredibile. Astfel, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi transportat de la București la Curtea de Argeș cu Trenul Regal, a anunțat sâmbătă Biroul de presă al Casei Majestății Sale.

Potrivit unui comunicat, sâmbăta viitoare, după scurta ceremonie religioasă și militară din Piața Palatului Regal, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi urcat pe un afet de tun și va parcurge traseul până la Catedrala Patriarhală.

Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.

De asemenea, după slujba de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi urcat într-o mașină mortuară, iar cortegiul funebru se va deplasa spre Gara Regală Băneasa.

“Sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat, apoi, de la București la Curtea de Argeș cu Trenul Regal”, precizează sursa citată.

Regele Mihai I va reveni pentru ultima oară în România săptămâna viitoare, când sunt programate ceremoniile funerare ale fostului suveran.

* Conform programului anunțat de Casa Regală, miercuri, 13 decembrie, la ora 11,00, sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale.

* Miercuri, 13 decembrie, la ora 14,00, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.

* De la ora 14,00 la ora 15,00 vor putea transmite condoleanțe instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, membrii Parlamentelor celor două țări; între 15,00 și 16,00 — reprezentanții instituțiilor statului (centrale și locale), de la ora 16,00 la ora 17,00 — reprezentanții corpului diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai organizațiilor internaționale, iar între orele 17,00 și 18,00 — reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

* În aceeași zi, miercuri, 13 decembrie, la ora 18,00, sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 — 53), unde va ajunge la ora 20,30.

* Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Regelui vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal miercuri, 13 decembrie, între orele 21,00 și 24,00, joi, 14 decembrie, între orele 8,00 și 22,00, și vineri, 15 decembrie, între orele 8,00 și 22,00.

* În ziua de sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10,30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal.

* La ora 10,55, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară.

* La ora 11,15, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.

* De la ora 11,25 la ora 12,15, cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piața Palatului Regal — Calea Victoriei — Splaiul Independenței — Piața Unirii — Intrarea pe Dealul Mitropoliei.
De la ora 12,30 la ora 14,00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare.

* La ora 14,00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piața Unirii — Piața Universității — Piața Romană — Arcul de Triumf — Șos. Kiseleff — Șos. București-Ploiești. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la București la Curtea de Argeș. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României. Prezența presei și a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.

Casa Regală precizează că sâmbătă, 16 decembrie, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeș la o oră ce va fi anunțată curând. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Prezența presei și a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeș. Casa Regală urmează să anunțe și ora la care va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș, care va fi o ceremonie privată, în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezenți la eveniment.

Articole similare:

Top

revistablogurilor.ro respectă și aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de confidențialitate. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie, însă nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.

These cookies allow us to count visits and traffic sources, so we can measure and improve the performance of our site.

We track anonymized user information to improve our website.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services